Senso TV Sanatate si frumusete, lifestyle si arta Publicitate

Textele adolescentilor devin spectacol la Teatrul EXCELSIOR

156 vizualizari
TimeAholics – o piesa scrisa de un tanar de 17 ani

Duminica, 26 februarie 2017, ora 19.00, la Teatrul EXCELSIOR, va avea loc premiera spectacolului TimeAholics de Bogdan Capsa, regia Anca Ciuclaru, cu piesa castigatoare la cea de-a doua editie a Concursului de dramaturgie pentru adolescenti NEW DRAMA.


TimeAholics este o tragicomedie care aduce in prim-plan una dintre cele mai actuale teme ale lumii contemporane – lipsa timpului – si propune un exercitiu de imaginatie: cum ar arata viata noastra daca am putea sa cumparam Timp?

Ne plangem din ce in ce mai des ca nu mai avem timp pentru noi, pentru ceea ce ne face placere, pentru familie, pentru ceea ce conteaza pentru noi, ca nu mai stim cine suntem noi.  De ce? Pentru ca omul contemporan vrea sa faca prea multe, prea repede, cu prea multa incrancenare. El trebuie sa aiba o cariera stralucitoare plus o casnicie fericita, copii olimpici, o viata sociala bogata, dar si una virtuala foarte activa. El le vrea pe toate, dar nu realizeaza ca timpul nu se poate dilata astfel incat sa le faca si bine, astfel ca apar drame: parinti cu cariere stralucite nevoiti sa lucreze pana tarziu, uneori si in week-end, dar care nu mai au un minut in plus pentru propriii copii – abandonati de cele mai multe ori in bratele bonei sau ale gradinitelor private; adolescenti a caror viata se petrece mult prea mult in virtual si prea putin in real, care sufera crize acute de anxietate in momentul in care se confrunta cu o situatie reala s.a.m.d. (Anca Ciuclaru, regizor)

Alaturi de actorii Teatrului EXCELSIOR, din distributia spectacolului TimeAholics face parte si actrita Lavinia Sandru, care a fost membra a juriului Concursului NEW DRAMA 2016 impreuna cu dramaturgul Mihaela Michailov si regizorul Horia Suru. Girand pentru textul desemnat castigator, Lavinia Sandru a acceptat sa revina pe scena, in spectacolul montat de Anca Ciuclaru.

Spectacolul, care va intra in repertoriul Teatrului EXCELSIOR, la Sala Studio, incepand cu luna februarie, se adreseaza spectatorilor cu varste de peste 12 ani si ofera tinerilor, in egala masura, o perspectiva asupra prezentului si asupra viitorului.

TimeAholics
de Bogdan Capsa

Distributia:
Saleswomen – Lavinia Sandru / Andreea Sovan
Bogdan – Ovidiu Usvat
Dragos/ Alex – Dan Clucinschi
Ghita – Marian Radulescu
Domnul Timpureanu – Robert Robert Emanuel
Mihaela – Iulia Samson
Alexandra – Andreea Sovan / Oana Tofan
Regia si scenografia: Anca Ciuclaru
Grafica: Florin Banascu
Video & Sound design: Cristian Niculescu, Luca Achim
Make-up: Andreea Maria

Urmatoarele reprezentatii ale spectacolului: duminica, 5 martie, ora 20.00 si miercuri, 15 martie, ora 20.00

Mai multe detalii si noutati despre spectacolele si programele Teatrului Excelsior sunt disponibile pe site-ul www.teatrul-excelsior.ro.


Galerie foto

Textele adolescentilor devin spectacol la Teatrul EXCELSIOR Comentarii

Nume

Email





Comentariu

Parteneri

Catena.ro Fildas Tonica Revista sanatate Retete Dietetice - Regim de slabit Practica medicala Cofetarie online Palate Brancovenesti Fundatia Calea Victoriei observator cultural Circ & Variete Globus Masca Opera Comica amosnews Russenart Communications uap.ro eliteart.org unarte.org fnt.ro Atelier Dana Art Teatrul Excelsior U-ART Gallery Teatrul ACT Aiurart infofashion

Home Despre noi Termeni si conditii Cariere Contact

Copyright SensoTV.ro 2017

Statistici T5
catena