Gala Women in Economy, 2019

443 vizualizari



Deschide videoclipul

Opera Nationala Bucuresti a gazduit Gala Women in Economy, 2019, un eveniment organizat de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) şi de Capital Media Production care au tinut sa le sarbatoreasca pe doamnele din business, veritabile modele pentru societatea romaneasca.


Gala Women in Economy, 2019

Meritele doamnelor care au schimbat lumea afacerilor din România trebuie recunoscute – a spus jurnalistul Tudor Musat, prezentatorul galei. Cu o educaţie academică solidă, acestea au reuşit să-şi dovedească valoarea într-un mediu extrem de complicat. Indispensabile în organizaţii, fac parte din board-uri şi chiar conduc destinele celor mai mai mari companii prezente în România. Mai mult, cu muncă şi perseverenţă, cele care au ales drumul antreprenoriatului au reuşit să găsească veritabile reţete de succes.

           

Capital Media Production este o companie nouă în spaţiul media din România care are ca obiect de activitate dezvoltarea de produse noi şi atractive în domeniul dezvoltării culturii economice şi nu numai. Pe lângă divizia online care gestionează site-urile Banii.net, TopAntreprenori.ro, EnergyHub.ro şi PiataPresei.ro, CM Production dezvoltă produse precum Top 100 - Cei mai buni antreprenori, Top 50 Femei în Economie, dar şi producţii video.

           

Gala Women in Economy s-a bucurat de prezența a peste 800 de invitați, femei de afaceri din România și din străinătate, parteneri și reprezentanți ai instituțiilor care susțin implicarea și dezvoltarea inițiativelor feminine în afaceri, în societate sau în cultură. Evenimentul a consemnat câteva momente importante pentru mediul antreprenorial românesc și anume: lansarea Top 50 Femei în Economie, lansarea Studiului Femei în Afaceri si premierea Excelenței în Antreprenoriatul Feminin, a doamnelor care conduc operaţiunile unor companii gigant si care asigură o parte însemnată din PIB-ul României. Cu această ocazie a fost prezentat şi un studiu realizat de Frames si care are o concluzie încurajatoare: "din ce în ce mai multe doamne se implică în businessul românesc". Astfel, numărul femeilor prezente în afaceri - din poziţia de manager, acţionar, administrator sau PFA - a crescut faţă de 2014 cu aproape 100.000. Cele mai multe au, în prezent, vârsta între 34 şi 49 de ani, studii superioare şi experienţă în business, clădită în principal în companiile pentru care au lucrat în trecut. Un alt punct de interes al evenimentului a fost lansarea "TOP 50 Femei în Economie", anuar în care se vor regăsi poveştile unor doamne care fac performanţă în business.

           

"Astăzi nu mai trăim în definiţii, creăm definiţii, schimbăm concepţii, învingem mentalităţi şi avem curaj! Aşa arată femeia de afaceri contemporană, femeia care îndrăzneşte să piloteze cu calm şi cu multă abilitate cursa antreprenoriatului", a declarat Cristina Chiriac, preşedinte CONAF. Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin este organizaţia care are ca obiectiv promovarea şi susţinerea antreprenoarelor din România. În plus, organizaţia îşi propune creşterea competitivităţii, coagularea antreprenorilor din România, realizarea unei platforme comune de cooperare cu confederaţii internaţionale, susţinerea intereselor antreprenorilor în spaţiul UE, schimb de experienţă şi promovarea intereselor economice ale României. CONAF reuneşte trei mari Federaţii şi patru Asociaţii: Federaţia Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est, Federaţia Patronatelor Femeilor Antreprenor, Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), Asociaţia Freelancerilor, Asociaţia Naţională a Antreprenorilor (ANAA) şi Asociaţia Română pentru Protocol şi Ceremonial.

           

Printre cei care au tinut discursuri la Gala Women in Economy s-au numarat Călin Popescu Tăriceanu, Președinte Senatul României, Cosmin Marinescu, Consilier Prezidențial - Departament Politici Sociale, Corina Crețu, Comisar European Politică regionala, E.S.Päivi Pohjanheimo, Ambasadoarea Finlandei în România, E.S.Hans G. Klemm, Ambasadorul SUA în România și E.S.Andrew Noble Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România.

 

Ciprian Mailat, managing director Capital Media Production a anunțat deschiderea galei de premiere a laureatelor Top 50 Femei din Economie, la categoriile CEL MAI BUN CEO: Christina Verchere - CEO OMV PETROM, Liudmila Climoc- CEO ORANGE, Corina Popescu - CEO ELECTRICA S.A. si Raluca Crișan - CEO CEETRUS si EXCELENȚA ÎN ANTREPRENORIAT: Anca Vlad, Fondator și Președinte, FILDAS și CATENA Grup , Măriuca Talpeș - CoFondator și proprietar BITDEFENDER, Dr. Mihaela Marcu, Fondator – MEDLIFE, Adirana Cristea, CoFondator și proprietar ARC PARC Industrial, Lucia Moraru, Director general EXIMTUR Cluj, Daniela Kasper, Fondator KASPER DEVELOPMENT,   Camelia Șucu, cofondator MOBEXPERT, proprietar grupul de firme CLASS, Nora Seroussi Proprietar J&R Entreprisses.  Fiecare premiu a fost anuntat de personalitati din toate domeniile de activitate care au sustinut si cate un laudatio pentru fiecare premiantă in parte: Adrian Tănase, Director General BURSA DE VALORI, Mihaela Pop, Vicepreședinte, CEC BANK, Lucian Bode, Președinte Comisia de Transporturi, Camera Deputaților, Liliana Agherghicesei, Ambasador al Antreprenoriatului Feminin, Președinte Federaţia Patronală a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii a judeţului Suceava, Nela Păvăloiu, Președinte fondator, Fundația Valențe Umane și Platformei Europeană de Dezvoltare,  Cristina Popescu, Director General ROMFILATELIA, Andreea Negru, Director General ROMGAZ S.A.,  Paula Pârvănescu, Secretar de Stat Ministerului Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Darie Apostoloiu CEO Burda România, Bogdan Badea, Președinte HIDROELECTICA S.A., Roxana Mânzat, Deputat Parlamentul României, Daniela Păunescu, Brand Manager Alexandrion Grup Romania 

           

Gala Women in Economy s-a încheiat cu concertul susţinut de soliştii Cristina - Maria Oltean şi Iordache Basalic, alături de Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, condusă de către bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Acestia au interpretat arii din lucrări celebre - "Don Giovanni", "Valsul împăratului", "Gianni Schicchi", "Bărbierul din Sevilla" şi "Carmen", arii ce aparţin compozitorilor Mozart, Strauss, Puccini, Rossini şi Bizet.

 

Realizator: Mihaela Moldoveanu, Oana Georgescu

Operatori imagine: Alex Andries, Ionel Stanciu 

 Editor: Nicu Pojaru

Fotograf: Cris Ardelean 



Cuvinte cheie
Gala Women in Economy, 2019, Confedera?ia Na?ional? pentru Antreprenoriat Feminin CONAF, Opera Nationala Bucuresti, Capital Media Production, Federa?ia Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est, Federa?ia Patronatelor Femeilor Antreprenor, Asocia?ia Na?ional? de Turism Rural, Ecologic ?i Cultural (ANTREC), Asocia?ia Freelancerilor, Asocia?ia Na?ional? a Antreprenorilor (ANAA) ?i Asocia?ia Român? pentru Protocol ?i Ceremonial, Anca Vlad,  Fondator

Comentarii



Nume



Comentariu



Sunt de acord cu politica de confidentialitate
Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.