Alma Redlinger s-a stins

4465 vizualizari
Alma Redlinger, o mare artista a culorii ale carei creatii au fost expuse deseori la Galeria Senso, s-a stins din viata. A pictat şi a desenat până aproape de sfârşitul vieţii cu fervoare şi bucurie, transformându-şi atelierul de creaţie într-un adevărat altar al artei.

This website is best viewed with Flash Player .

ALMA REDLINGER 

08.03.1924 - 01.02.2017

S-a stins o stea a picturii romanesti

“Seria neagra a marilor artisti care ne parasesc, rand pe rand, a mai adaugat un nume de referinta pentru arta romaneasca moderna si contemporana. Noaptea trecuta s-a stins, la varsta de 93 de ani, pictorita si graficiana Alma Redlinger. Prezenta activa, tonica, mereu la curent cu viata culturala, neingenuncheata pana la aceasta venerabila varsta, Alma Redlinger a pictat si a desenat pana aproape de sfarsitul vietii cu fervoare si bucurie, transformandu-si atelierul de creatie intr-un adevarat altar al artei. Creatia ei s-a impus de-a lungul vremii ca expresie personala si originala, dar si ca o punte intre marea scoala de pictura interbelica si pictura secolului XXI. Artista a iubit natura dar si-a indragit in egala masura universal intim al studioului de creatie, a excelat in tehnica uleiului pe panza dar si in grafica de sevalet. Ca genuri, natura statica, cu predilectie, dar si portretul ori peisajul i-au fost preocupari constante de-a lungul carierei. Investigand fiecare dintre aceste teme clasice cu viziunea artistului modern, artista a creat o opera de sinteza, originala si unica. 

Alma Redlinger s-a nascut pe 8 martie 1924, la Bucuresti, a urmat Academia Libera Guguianu intre anii 1940-1944, unde l-a avut profesor pe M.H. Maxy, a expus pentru prima oara in 1945, la Salonul oficial de toamna. A fost membra al Uniunii Artistilor Plastici din Romania din 1951 si a Academia Italia delle Arti e delle Lavoro, din 1980. De-a lungul prodigioasei sale cariere, artista a deschis zeci de expozitii personale in Romania si peste granite, multe dintre ele chiar in ultimii ani, a participat la prestigoase salone nationale si internationale, a primit numeroase premii, printre care se cuvin mentionate: Premiul Ministerului Artelor in 1946, Premiul III la Festivalul Mondial al Tineretului in 1953, Medalia de Aur a Academiei Italia delle Arti e delle Lavoro in 1985, Premiul Marcel Iancu pentru arte plastice 2003-2004, acordat de Federatia Comunitatii Evreiesti din Romania. In 2004 i s-a decernat Ordinul Cultural in gradul de COMANDOR, categ. C Arte Plastice, iar in 2011, MS Regele Mihai i-a acordat Decoratia Nihil Sine Deo.

Alma Redlinger a participat pentru ultima data la un eveniment cultural in decembrie 2016, la Muzeul National de Arta al Romaniei, unde a avut loc simpozonul dedicat Scolii de Pictura a lui M.H. Maxy, unde artista le-a avut colege, intre altii, pe Eva Cerbu, Maria Constantin, Yvonne Hasan si Lelila Zuafu David. 

Alma Redlinger s-a bucurat intrega-i viata de o familie solidara si iubitoare, care i-a inteles menirea si i-a fost alaturi. Cel mai bine ii descrie demersul sotul si partenerul sau de o viata, Ladislau Redlinger, in aceste cuvinte, desprinse din prefata albumului Alma Redlinger – Grafica (Bucuresti – 2015), semnat de Ileana Redlinger si Daria Simion: In drumul ei spre Frumusete mai foloseste niste instrumente: Adevarul si Iubirea. Cand Ileana si Daria, fetele noastre, au inceput sa desfaca mapele cu desene din documentari, am simtit o mare bucurie sa revad tineretea noastra! Fiecare desen, acuarela, detaliu e o lume, un colt din tara noastra si fiecare arata adevarul lumii si iubirea pictoritei pentru ea.

Text de Luiza Barcan

 


Galerie foto

Alma Redlinger s-a stins Alma Redlinger s-a stins Alma Redlinger s-a stins Alma Redlinger s-a stins Alma Redlinger s-a stins Alma Redlinger s-a stins Alma Redlinger s-a stins Alma Redlinger s-a stins Alma Redlinger s-a stins Alma Redlinger s-a stins Alma Redlinger s-a stins Alma Redlinger s-a stins
Cuvinte cheie
Expozitia de grafica si pictura Arborele Vietii de Alma Redlinger la Galeria Senso, farmacia Catena Comentarii

Nume

Email





Comentariu

Parteneri

Catena.ro CatenaPasCuPas.ro Fildas Tonica Revista sanatate Retete Dietetice - Regim de slabit Practica medicala Cofetarie online Palate Brancovenesti Fundatia Calea Victoriei observator cultural Circ & Variete Globus Masca Opera Comica amosnews Russenart Communications uap.ro eliteart.org unarte.org fnt.ro Atelier Dana Art Teatrul Excelsior U-ART Gallery Teatrul ACT Aiurart infofashion

Home Despre noi Termeni si conditii Cariere Contact

Copyright SensoTV.ro 2017

Statistici T5
catena