Senso TV - Lifestyle Publicitate uractiv

Colectia The Order of the Book
400 vizualizari
Îmi place

La Gala Avanpremiere, tinerii designerii şi-au prezentat colecţiile pentru sezonul toamnă-iarnă 2011-2012. Astfel, Andreea Tincu a adus pe podium colecţia „The Order of the Book”, pe care a prezentat-o şi la Atena, în cadrul ”Xclusive Designers Week”, în luna martie. ţinutele vestimentare, atent lucrate, au evidenţiat volumetrii de diferite dimenisuni şi forme și elemente de inspiraţie medievală care au alcătuit o colecţie spectaculoasă.

This website is best viewed with Flash Player .
Nu au fost neglijate nici elementele extrem de simple, purtabile, ce pot fi oricând integrate în garderoba unei femei. Tonurile de gri, alb, negru au pus în evidență accentele minimaliste de roşu aprins. Cuvântul cheie al colecției "The order of a book" semnata de Andreea Tincu&Sense este contrastul. Astfel, s-au remarcat alăturările alb-negru, masculin-feminin, gotic-modern, suprafețe plate-suprafețe voluminoase, alternanţa lucios-mat fiind realizată prin combinaţii din stofă de lână, mătase, tricotaje şi piele ecologică. Sacourile voluminoase, fustele cu pliseuri şi pantalonii din piele ecologică au beneficiat după spusele designerului ”cu tăieturile avangardiste combinate cu sonete de Shakespeare brodate”.

Oana Georgescu


Galerie foto

Colectia The Order of the Book Colectia The Order of the Book Colectia The Order of the Book Colectia The Order of the Book
Cuvinte cheie
Gala Avanpremiere, Andreea Tincu, contraste, Xclusive Designers Week, The order of a book

Comentarii

Nume

Email





Comentariu

Parteneri

Catena.ro Fildas Tonica Revista sanatate Retete Dietetice - Regim de slabit Practica medicala Cofetarie online Muzeul Cotroceni Muzeul taranului roman Modernism Palate Brancovenesti 4arte Gold Art Fundatia Calea Victoriei observator cultural Filarmonica George Enescu Comedie Teatrul mic Teatrul foarte mic Circ & Variete Globus Masca Teatrul Tanase Opera Comica Flacara amosnews aripi deschise Congresul Comunicatorilor Russenart Communications Elefant.ro uap.ro eliteart.org

Home Despre noi Termeni si conditii Cariere Contact

Copyright SensoTV.ro 2012

SEO
Hosting
catena