Balcic, inima romaneasca
874 vizualizari
Îmi place

Dacă cineva îşi doreşte cu adevărat s-o înţeleagă pe regina Maria n-ar putea-o face mai bine decât vizitând Balcicul, reşedinta ei de suflet.
Am fost de curând în acest loc, mânata de curiozitatea stârnită de povestea vieţii reginei Maria - Mama răniţilor, şi am descoperit acolo un colţ de rai creat special pentru a-şi trăi iubirile o femeie îndrăgostită de viaţă.

La început, până să ajung pe domeniul reginei, mă tot întrebam de ce a ales tocmai Balcicul, anticul Dionysopolis, dar nedumerirea mea a încetat odată ce-am pătruns pe poarta grădinii din jurul palatului regal.

Am observat cu atenţie fiecare detaliu, am citit toate informaţiile de pe plăcuţele puse la dispoziţie de cei care au în grijă domeniul, am privit marea, o prelugire firească a tabloului viu creat şi am înţeles, am simţit, că numai o femeie care iubeşte profund oamenii, ţara, amintirile sau...un bărbat, poate transforma atât de sublim un petec de deal în propriul univers.

Bineînţeles că puţine s-au păstrat întocmai cu cele ce au fost cândva, dar totul este atât de armonios încât nu te rupi nicio secundă din vrajă: fiecare vilă construită pentru membrii familiei sau invitaţi poartă amprenta personalităţii celui care o ocupă, cu denumiri inspirate din caracterul stăpânului casei: Vila "Izbânda", vila "Săgeata albastră" sau "Cuibul Liniştit", sunt căsuţe parcă desprinse dintr-un basm.

Apoi alte şi alte simboluri: Grădina lui Allah, Puntea Suspinelor, Râul Zeilor, cascadele, Templul Apei, Grădina englezească pe care a creat-o în amintirea copilăriei ei fericite, Aleea vinului, Aleea secolelor, Grădina labirint şi surprinzătoarea statuie a lui Mircea cel Bătrân ce domneşte într-o mare de flori, fac din Balcic un loc al visării şi al întoarcerii în timp.

La tot pasul găseşti în grădină locuri cu semnificaţii mistice: Izvorul Sfânt, Grădina Ghetsimani ori capela Stella Maris, construită în stil ortodox din respect deosebit pentru poporul său, sunt mărturii ale credinţei Reginei Maria. Ea nu s-a dăruit însă unui singur idol. Pentru a fi pe plac locuitorilor de diferite naţiuni din micul sat de pescari ce era odată Balcicul, regina a combinat zidurile mediteraneene cu minaretul turcesc, cu acoperişul dobrogean, cu decoraţiunile maure şi cu icoanele ortodoxe, îmbinând feeric cele patru mari credinţe ale omenirii.

La Balcic, regina, ca o adevărată pacifistă, a îngemănat toate religiile şi culturile lumii, parcă pentru a aduce un omagiu tuturor, pentru a mulţumi pe toată lumea si-a o împăca, şi, deşi îi curgea prin vene sânge englezesc, deşi cultura ei era universală, se vede lesne că sufletul i-a devenit românesc...

Pe români i-a iubit, dovadă fiind sacrificiile pe care le-a făcut, de la căsătoria obligatorie şi până la moarte. Poporul însă, nerecunoscător, i-a aruncat inima într-o pivniţă din Castelul Bran şi încă nu şi-a găsit meritata odihnă.

În palatul ei de la Balcic, de fapt o modestă locuinţă regală, pe pereţii albi pot fi văzute fotografii ale reginei Maria şi-ale copiiilor ei de sânge albastru, încălţaţi cu opinci şi purtând costume populare româneşti...sunt absolut tulburătoare, ca întregul Balcic de altfel.

L-am vizitat 3 zile la rând şi de fiecare dată mai descopeream câte ceva, un amănunt care te fascina, o privelişte surprinzătoare (căci toate potecile duc la mare), şi rareori am găsit un loc care să te încarce cu atâta energie. Ore în şir dacă ai fi străbătut domeniul, oboseala nu se ivea...dimpotrivă, parcă ai fi luat-o iarăşi şi iarăşi de la capăt şi parcă ai fi vizitat nu câteva hectare de vegetaţie, ci pamântul întreg.

Nu este de mirare că din neţărmurita ei dragoste pentru Balcic, Regina Maria a cerut ca după moarte, inima ei să ramâna acolo...

Regina Maria a lăsat lumii un loc în care îi simţi în permanenţă prezenţa şi chiar dacă nu şi-a aflat liniştea acolo unde şi-a dorit, îi facem loc inimii ei în inimile noastre!

R.P.


Galerie foto

Balcic, inima romaneasca Balcic, inima romaneasca Balcic, inima romaneasca Balcic, inima romaneasca Comentarii

Nume

Email





Comentariu

Parteneri

Catena.ro Fildas Tonica Revista sanatate Retete Dietetice - Regim de slabit Practica medicala Cofetarie online Muzeul Cotroceni Muzeul taranului roman Modernism Palate Brancovenesti 4arte Gold Art Fundatia Calea Victoriei observator cultural Filarmonica George Enescu Comedie Teatrul mic Teatrul foarte mic Circ & Variete Globus Masca Teatrul Tanase Opera Comica Flacara amosnews aripi deschise Congresul Comunicatorilor Russenart Communications Elefant.ro uap.ro eliteart.org

Home Despre noi Termeni si conditii Cariere Contact

Copyright SensoTV.ro 2012

SEO
Hosting
catena