Michelangelo Buonarroti [1475-1564] a fost cel mai important artist în perioada de vârf a Renaşterii italiene.

Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură şi arhitectură.

Michelangelo Buonarroti a fost al treilea din cei cinci fii ai lui Lodovico di Buonarroti Simoni şi ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera. După întoarcerea la Florenţa, de unde provenea familia lor, Michelangelo este lăsat în grija unei doici. Aceasta fiind fiică şi soţie de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo dragostea pentru marmură. Această pasiune timpurie îl determină să părăsească şcoala, deşi părinţii lui ar fi dorit ca el să studieze gramatica şi să se consacre studiilor umaniste.

Datorită prietenului său, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo descoperă pictura şi, în 1488 este dat la ucenicie în cel mai vestit atelier de pictură din Florenţa aparţinând lui Domenico Ghirlandaio. În acea perioadă, acesta, împreună cu fratele său David, executa frescele din biserica Santa Maria Novella. Totuşi, dorinţa de a lucra în marmură nu-l părăseşte; are paisprezece ani când începe să studieze sculptura pe lângă Bertoldo di Giovanni, un elev al lui Donatello, pe baza statuilor antice aflate în grădina lui Lorenzo de Medici, supranumit Il Magnifico, conducătorul politic al Florenţei. În palatul acestui bogat mecena, protector al artelor, are posibilitatea de a cunoaşte pe artiştii care veneau la curte, devenită un centru important de cultură umanistă. Printre aceştia sa afla şi poetul Angelo Poliziano, cu care Michelangelo poartă discuţii despre Homer, Virgiliu, despre Dante şi Petrarca.

Michelangelo va locui la familia Medicilor între anii 1489-1492. În această perioadă realizează Lupta centaurilor şi Madona della Scala. După moartea lui Lorenzo Magnificul, părăseşte palatul şi se întoarce la casa părintească. Florenţa traversează în acea vreme o perioadă tulbure, în care timp Michelangelo pleacă pentru un an la Veneţia, după ce s-a oprit pentru un timp în Bologna, unde are ocazia să admire operele lui Jacopo della Quercia şi realizeaza trei sculpturi pentru catedrala San Petronio. Se întoarce la Florenţa în 1495, o dată cu restabilirea păcii, şi - în timp ce Savonarola condamna în predicile sale luxul şi imoralitatea - Michelangelo realizeaza sculptura Bachus beat.

În anul 1496, se duce pentru prima dată la Roma, unde primeşte câteva comenzi de sculptură din partea cardinalului Riario şi a bancherului Jacopo Galli. Sculptează pentru bazilica Sfântul Petru celebra Pietà, a cărei frumuseţe îi va face pe contemporanii artistului să-i recunoască geniul. În anul 1501, revenind la Florenţa, realizează statuia lui David, precum şi alte opere de sculptură şi pictură, printre care Tondo Doni şi Tondo Pitti, care trezesc admiraţia concetăţenilor săi.

În anul 1505, papa Iuliu al II-lea îl cheamă la Roma, dându-i comanda realizării unui monumental mausoleu, în care arhitectura să se îmbine , după maniera clasică, cu sculptura. Stă opt luni la Carrara pentru a alege cele mai bune blocuri de marmoră. La acest proiect va lucra, cu întreruperi, timp de patru decenii, desăvârşindu-l abia în anul 1545. Papa Iuliu II îl însărcinează în 1508 cu pictura boltei Capelei Sixtine din Palatul Vaticanului, proiect gigantic la care Michelangelo va lucra timp de patru ani.

În anii următori, Michelangelo se dedică realizării decoraţiilor pentru faţada bisericii San Lorenzo din Florenţa, rămase însă în stare de proiect, şi construirii unei sacristii cu mormântul ducelui Lorenzo de Urbino. Cunoscut deja sub numele de Il Divino, începe în anul 1521 lucrările la cavoul familiei de Medici. Între timp Florenţa devine din nou republică, însă va fi curând asediată de detaşamentele papale şi imperiale. Michelangelo primeşte funcţia de inspector al fortificaţiilor. Florenţa capitulează în anul 1530 şi de Medici revin la putere. Papa Clement al VII-lea, care face parte din această familie, îi trece artistului cu vederea participarea activă la apărarea oraşului asediat. Michelangelo revine la lucrările desfăşurate în biserica San Lorenzo şi la finisarea cavourilor familiei de Medici, lucrări care îl vor absorbi vreme de câţiva ani.

În anul 1534, papa Clement al VII-lea îl aduce din nou la Roma, unde Michelangelo va rămâne până la sfârşitul vieţii. Papa îl însărcinează cu pictarea peretelui altarului din Capela Sixtină cu tema Judecăţii de Apoi. Când la 31 octombrie 1541 papa Paul al II-lea, urmaşul papei Clement, dezveleşte pictura, toţi cei prezenţi rămân uimiţi în faţa tabloului apocaliptic cu peste trei sute de personaje, dominat de figura lui Iisus-Judecătorul Suprem. Nu au lipsit nici vocile de dezaprobare a celor care au fost revoltaţi de goliciunea personajelor, considerând opera ca pe o blasfemie.

În anul 1549 este numit de papă "arhitect-şef şi constructor al bisericii Sfântul Petru", pentru a continua construirea bazilicii, începută de Bramante. Până la sfârşitul vieţii se ocupă mai mult de arhitectură: termină construcţia palatului Farnese, execută planurile pentru sistematizarea pieţii Capitoliului şi pentru cupola bazilicei Sfântul Petru. Ultimele sale sculpturi tratează din nou tema Pietà (pentru Domul din Florenţa şi altele). Michelangelo Buonarroti moare la Roma la 18 februarie 1564, la vârsta de 89 de ani. Conform dorinţei artistului, corpul său va fi dus la Florenţa, unde va fi depus într-o criptă a bisericii Santa Croce.

Sculptura a reprezentat totdeauna marea pasiune a lui Michelangelo. În anul 1504, graţie grupurilor statuare Pietà şi David, dobândise deja renumele de sculptor atât la Roma cât şi la Florenţa. Pietà [1499] realizată de Michelangelo la vârsta de 24 de ani, se îndepărtează cu mult de modul tradiţional de prezentare a Fecioarei Maria, care apare foarte tânără, cu trăsături imaculate. Suferinţa ei înnobilează dragostea şi frumuseţea, cufundată în durere, stă cu capul uşor aplecat, ţinând tragic în braţe trupul inert al fiului, care pare să curgă ca o undă de pe genunchii ei. Sculptura s-a dovedit a fi o capodoperă a genului şi contemporanii au recunoscut imediat geniul artistului.

Statuia lui David [1501-1504] a fost realizată din însărcinarea consiliului municipal al Florenţei. David apare ca un personaj plin de energie şi forţă, chipul minunat finisat şi privirea îndreptată către stânga îi conferă un aspect hotărât şi brav. Cioplit într-un bloc de marmoră având o înălţime de patru metri, personifică forţa şi siguranţa. A fost nevoie de trei zile pentru a transporta statuia în piaţa Signoria din centrul Florenţei. În anul 1873, pentru a-l proteja de intemperii, originalul va fi mutat în interiorul Muzeului Academiei de Belle-Arte, locul lui din piaţă fiind ocupat de o copie.

Până a-şi câştiga renumele de pictor remarcabil, Michelangelo dobândise deja gloria sa ca sculptor. Una dintre primele sale lucrări de pictură şi chiar unul dintre puţinele tablouri ale artistului - Michelangelo făcând mai ales pictură murală sub formă de frescă - este La Sacra Famiglia (Sfânta Familie), cunoscută şi sub numele de Madonna Doni sau Tondo Doni.

În tabloul lui Michelangelo, membrii Sfintei Familii sunt trataţi în manieră sculpturală şi se diferenţiază în mod clar de celelalte personaje care populează fundalul, unde siluetele sunt realizate mai puţin plastic şi culorile sunt estompate. Artistul conferă tabloului trăsături specifice artei antice, revoluţionând iconografia respectivei scene religioase tradiţionale. Raportarea la antichitate este caracteristică Renaşterii, fascinată de vechea cultură greco-romană. Michelangelo a lucrat timp de patru ani la zugrăvirea boltei Capelei Sixtine, o suprafaţă de aproape 500 de metri pătraţi, depunând un efort istovitor. Renunţă la ajutoarele pe care le adusese de la Florenţa şi în cea mai mare parte lucrează singur.

Decorarea pereţilor altarului din Capela Sixtină - o suprafaţă măsurând 17 metri în lungime şi 13 metri în lăţime - reprezintă Judecata de Apoi. Michelangelo realizează primele schiţe în anul 1534 şi se apucă de pictat în vara anului 1536, pentru a termina fresca în toamna anului 1541. Actul final al istoriei omenirii este înfăţişat ca o înspăimântătoare tragedie cosmică, umanitatea apare disperată şi îndurerată, cutremurată de perspectiva condamnării veşnice. Vreme de mulţi ani, această operă va fi umbrită de prejudecăţile puritane ale epocii. În anul 1564, papa Pius al IV-lea a poruncit să se picteze o draperie menită să acopere goliciunile personajelor. Creaţia lui Michelangelo a rămas neînţeleasă vreme de două secole şi adesea a fost acuzată ca fiind "perversă" sau că "încalcă convenienţele".

Michelangelo avea 75 de ani când afirma: "Pictura, şi mai ales fresca, nu este o ocupaţie pentru cei ce au trecut de o anumită vârstă". Tocmai terminase de pictat frescele destinate capelei private a papei Paul al III-lea, cunoscută şi sub numele de Capela Paulină. Frescele prezintă momente importante din viaţa apostolilor care au fundat Biserica Catolică: crucificarea Sfântului Petru şi convertirea lui Saul.