Cehov

Home

Arte

Teatru

Cehov

Publicitate

Cehov

655 vizualizari
Îmi place

Pe 29 ianuarie se împlinesc 150 de ani de la naşterea scriitorului rus Anton Pavlovici Cehov (1860-1904) . Anul 2010 este consacrat acestui mare scriitor. Dramaturgia lui este o piatră de încercare pentru actorii de teatru şi regizorii de pretutindeni. Perenitatea pieselor sale se datorează fineţei cu care a arătat lumii abisul din inima omenească şi farmecul inegalabil al sufletului slav.

This website is best viewed with Flash Player .

Anton Pavlovici Cehov a devenit scriitor la 20 de ani, când i-a apărut prima povestire într-o gazetă din Moscova, după care, în timp ce urma Facultatea de Medicină, a continuat să scrie proză care înfăţişează scene din viaţa ruşilor.

Scria fără greutate, ori de câte ori avea o clipă liberă, în orice condiţii. În 1894 a avut loc premiera „Pescăruşul", dramă psihologică de inepuizabilă profunzime, care n-a fost pe placul criticilor. Aceştia i-au recunoscut talentul abia peste câţiva ani. După aceea, piesele lui aveau să fie din ce în ce mai admirate, iar în posteritate aveau să capete aura de legendă.

În volumul intitulat „Cehov", Henri Troyat, cunoscut cercetător francez care i-a reconstituit nuanţat biografia, l-a portretizat astfel: „În persoana lui Cehov admir la fel de mult omul şi artistul. Omul mă încântă prin modestia, corectitudinea morală, fermitatea, stoicismul său surâzător. Era sceptic, dar credea cu candoare în perfectibilitatea speciei omeneşti. Îi plăcea să râdă, dar bucuria lui avea un fond de tristeţe. Îi plăcea compania femeilor, dar se temea să-şi unească viaţa cu vreuna din ele. Era generos, sociabil, dar prietenii nu îl puteau cunoaşte cu adevărat.

Se dedica profesiunii sale cu pasiune, dar în acelaşi timp, deşi bolnav de tuberculoză, lucra cu înverşunare la o operă literară în care nu-şi punea prea mari speranţe. Spunea că peste şapte ani nu îl va mai citi nimeni."

Anton Cehov (1860-1904), scriitorul care a spus cândva „Deviza mea: nu am nevoie de nimic", a revoluţionat dramaturgia si proza rusească.

Comentarii