Corneliu Vasilescu

Home

Arte

Clipa de artă

Corneliu Vasilescu

Publicitate

Corneliu Vasilescu

502 vizualizari
Îmi place

Pictorul Corneliu Vasilescu ne-a invitat să-i admiram noile tablouri la Galeria Galateca la sfârşitul lunii octombrie 2009.

This website is best viewed with Flash Player .

"Era pe la sfârşitul verii anului 1954. După câteva zile de călătorit cu vagoane de marfă care numai nopţile erau oprite, iar noi scoşi să dormim în câmp deschis, într-o dimineaţă după prima noapte dormită în vagoanele în care se mergea aşa cum se putea, unii peste alţii, legănându-ne în cor după cum se mişca vagonul, iată-ne ajunşi şi coborâţi într-o crăpătură de munte atât cât să încapă o linie de tren.

Cu ochii mari deschişi căutam cerul cu disperare. Eram ca seminţele negre de harbuz, căzute în interior după tăierea şi scoaterea feliei, care ridicată lasă să pătrundă lumina zilei până la noi jos. Ar fi fost greu dacă nu descopeream lumina. Privirea ne fu fulgerată de întinderea care se deschidea deasupra noastră. Sufletele ne erau salvate de privirea, care ducea cu ea până departe ce aveam noi mai scump - libertatea -. Altfel cum era să ştim ce e aia, că doar nu ţi-o face nimeni cadou şi nici faptul că o porţi în tine nu ştii.

Ceea ce păstrăm în noi se descoperise acum şi ciudat începusem să trăim izolaţi unul de celălalt. Chiar şi lipsa de speranţă îşi mutase direcţia funcţionând în scopul descoperirii de sensuri care ne făcea ca ceva din noi să tresară. Treceam dincolo de Ciudanoviţa, nu tu flori, nu pajişti cu verdeaţă. Nu erau decât părţi din noi care pluteau împinse, căutându-se a se constitui în altceva, într-o altă realitate fără voia noastră. O şansă, NU? Câţi au acest noroc?!? Senzaţiile nu mai aveau cum să funcţioneze. Semnele care ne agăţau de poveşti ştiute se şterseseră, emoţiile Ie luară locul. Trăiam acum numai prin ceea ce noi nu mai eram. Nu mai aveam să întâlnesc nimic din ceea ce pipăisem, ascultasem. Câtă libertate putea fi!!!...

Nu aş fi dorit să învăţ nimic nou, dar nu aveam încotro.

Nu mai urmăream timpul, dispăruse! Nu mai ceream, sau căutam să mănânc, sa mă culc sau să mă scol. Toate astea rămăseră pe seama - ghelbanilor - care din când în când cu voci sătule strigau: "normaaaaa". Şi se făcea ca să ne lase dracului să lunecam cu gândul încotro ne venea, - dincolo de Ciudanoviţa - acolo unde se deschidea o viaţă a luminii, a culorilor, a organizărilor ştiute doar de tine. O taină care-ţi reconstituia încrederea. Nu ştiam, nu înţelegeam, dar merita prelungită această "bucurie", până când alta se va ivi... Se schiţa sentimentul recuperării prin muncă a demnităţii care ne fusese confiscată de ocupant.

Totul a rămas o amintire, parcă mişcându-se şi acum - mut, schilodindu-se, încercând să-şi caute o articulaţie, plutind în ceaţa unui contre-jour anonim fără nopţi şi dimineţi, pătruns de un miros greu de pătură mucegăită.

Purtăm cu noi ca o povară sfântă, o zestre pe care nimeni nu vrea să şi-o asume!!!"

Corneliu Vasilescu

Comentarii